Sudare TIG
-Gaz inert — disciplina de precizie pentru oțel inoxidabil, aluminiu și titan
AI generated La TIG, arde între un electrod de wolfram neconsumabil și piesa de lucru, protejat de un gaz inert. Rezultatul: cusături curate, de înaltă calitate, fără stropi — etalonul preciziei. Prețul: este lent și cere îndemânare.
TIG vine de la -gaz inert — și este procedeul după care se măsoară toate celelalte. La , arde între un care nu se topește și piesa de lucru. Un gaz inert — de obicei — protejează și electrodul de atmosferă.
Esențialul: electrodul nu se topește. Tu controlezi și aportul de căldură complet independent de materialul de adaos, pe care îl introduci manual în baie ca . Asta îți dă un control pe care niciun alt procedeu nu ți-l oferă — de aceea TIG este disciplina regală pentru rădăcină, table subțiri și cusături de calitate superioară.
Polaritate & conexiuni: unde se pune ce?
La TIG există o regulă fixă: Masa se pune la plus, pistoletul la minus (curent continuu, electrod minus = DC−). Multe invertoare moderne au prize simetrice — ambele arată la fel, pentru că inițial au fost gândite pentru sudarea E-Hand-SMAW-. Dacă simbolul TIG de pe aparat este șters, ajută să te uiți la racordul de gaz: el stă întotdeauna direct lângă polul minus.
În plus: clema de masă cât mai aproape de rost! Fiecare curent de sudură generează un câmp electromagnetic. Dacă agăți masa la metri depărtare, obligi curentul la un ocol uriaș — rezultatul este suflarea magnetică (Arc Blow): dansează, se rupe, stropește în lateral.
Diametrul electrodului și intensitatea curentului
Regula de aur: diametrul electrodului de wolfram (în mm) ori 100 dă intensitatea maximă aproximativă. Un electrod de 1,6 mm suportă deci până la aproximativ 160 A, un electrod de 2,4 mm circa 240 A. Alеs prea subțire, electrodul se topește sub formă de bilă și lasă incluziuni de wolfram în cusătură. La curenți mai mari, un pistolet standard mic nu mai ajunge — atunci ai nevoie de un pistolet mai mare sau de un pachet de furtunuri răcit cu apă, altfel pistoletul îți arde în mână.
Electrodul de wolfram: culoarea trădează dopajul
Electrodul este dopat cu oxizi care îmbunătățesc aprinderea și cresc capacitatea de încărcare cu curent. Culoarea de la capătul electrodului indică sortul (conform ISO 6848):
• Roșu (2 % Toriu) și Portocaliu (4 % Toriu): Durată de viață excelentă, foarte stabil, capacitate de încărcare mare — cândva standardul pentru DC. Dar: toriul este radioactiv și toxic. Praful de la polizare nu trebuie inhalat. Din cauza radiațiilor și a eliminării, sunt pe cale de dispariție.
• Gri (2 % Ceriu): Allrounder-ul modern — nu este radioactiv, aprindere bună chiar și la curenți mici, pentru AC și DC. Înlocuitorul clasic al toriului.
• Albastru (2 % Lantan) și Auriu (1,5 % Lantan): Nu este radioactiv, aprindere foarte bună și capacitate de încărcare mare — de asemenea înlocuitorul obișnuit al toriului.
• Alb (Zirconiu): Pentru AC pe aluminiu — vârf de electrod foarte stabil și sferic.
• Verde ( pur): Clasicul pentru AC pe aluminiu, dar capacitate de încărcare mai mică.
Reține: în majoritatea atelierelor, gri (Ceriu) și albastru (Lantan) au înlocuit demult electrozii roșii și portocalii de toriu — aceeași performanță, dar fără radioactivitate. Cine mai polizează toriu are neapărat nevoie de aspirație sau protecție respiratorie.
Depășirea electrodului: scutul tău de protecție cu gaz
Cât de mult iese electrodul din duza de gaz decide protecția cu gaz. Ca regulă de aur: depășirea corespunde aproximativ diametrului interior al duzei de gaz — la aplicații standard 5–8 mm. Dacă iese prea mult, electrodul intră în curentul de aer, clopotul de gaz protector se rupe, iar electrodul absoarbe imediat oxigen — rezultatul sunt cusături poroase, oxidate, inutilizabile.
Capcana suportului
Cupru și aluminiu conduc curentul excelent — dar căldura la fel. Un suport din aceste materiale trage căldura de sudură și fulgerător din piesă: probleme de penetrare, deformare și fisurare. Mai bine o placă de nichel sau o împletitură de nichel — conduce curentul, dar este un slab conductor de căldură, astfel încât căldura procesului rămâne în piesă.
Tipul de curent decide materialul
• Curent continuu, electrod minus (DC−): Pentru oțel și inox. Cea mai mare parte a căldurii merge în piesă, penetrarea este adâncă și îngustă.
• Curent alternativ (AC): Pentru aluminiu și magneziu. Alternanța pozitivă sparge tenace („curățare catodică"), cea negativă dă penetrarea.
Aplicațiile sunt peste tot unde trebuie să fie curat și etanș: conducte de inox, construcții de aluminiu, titan în construcția de aeronave, table subțiri și peste tot îmbinărilor de calitate superioară.
Mașini moderne: frecvență, caracteristici și impuls
Tipul de curent este doar jumătate din adevăr. Aparatele invertoare moderne îți dau în mână o mână întreagă de șuruburi de reglaj care fac din același o unealtă complet diferită. Cine le cunoaște, scoate dublu din mașina sa — cine le ignoră, conduce o mașină de Formula 1 în treapta a doua.
Frecvența AC: concentrează
La , curentul sare de mai multe ori pe secundă între plus și minus. Clasicele 50 Hz sunt standardul. Aparatele moderne îți permit să ridici frecvența — la 100, 200, adesea câteva sute de herți. Ce se întâmplă? devine mai îngust și mai rigid, se concentrează. Penetrarea devine mai adâncă și mai îngustă, rămâne curat pe traseu chiar și în rosturi înguste, în loc să danseze. La aluminiului asta înseamnă: baie de topire mai puțin lată, mai puțină căldură lângă cusătură, mai puține culori de revenire — cu curățare catodică completă a .
Caracteristica: dreptunghi, sinus sau triunghi?
La unele aparate stabilești în plus cum se desfășoară curentul în fiecare alternanță — forma curbei.
• Dreptunghi (+/−): Curentul sare imediat la maximul său, rămâne acolo și abia la comutare se întoarce la maxim pe partea opusă. Agresiv, penetrare dură, forță maximă pentru spargerea . Pentru aluminiu mai gros.
• Sinus (clasic): Curentul crește lent și scade lent — în alternanța pozitivă și în cea negativă. Blând, liniștit, ideal pentru material subțire și piese sensibile.
• Triunghi (+/−): Creștere rapidă, descreștere rapidă — în ambele alternanțe. Calea de mijloc între dreptunghi și sinus.
Aparatele mai bune permit chiar combinarea acestor caracteristici — astfel reglezi sudarea în curent alternativ exact pe aplicația respectivă.
Curent continuu: liniar sau pulsatoriu?
La ai două moduri de bază. liniar arde cu curent constant. oscilează între două valori: un curent de impuls ridicat care topește materialul și un curent de bază scăzut care lasă baia să se răcească, dar ține în viață.
Frecvența — de câte ori pe secundă pulsează — este reglabilă la multe aparate de la 1 Hz până peste 2.500 Hz. La 1–2 Hz mașina lucrează ca o mașină de cusut: o picătură, pauză, o picătură. Vezi efectiv cum cusătura se formează solz cu solz. Dacă ridici la 2.500–3.000 Hz, rămâne doar un piuit ultra-ascuțit și un stabil continuu — cusături curate, netede, cu aport redus de căldură.
TTP: focul singular
Unele aparate oferă în plus TTP (foc singular). Reglezi cât timp să ardă — apoi se oprește singur. Un foc scurt, precis, aproape fără căldură în piesă. Ideal pentru punctare, pentru table subțiri și peste tot unde nu dai nici măcar șansa să devină mare. La unele aparate focul singular poate fi combinat cu aprinderea prin atingere — atingi electrodul exact acolo unde trebuie să vină punctul. Precizie maximă.
Creștere și descreștere: sudare fără pedals
Nu fiecare are un pedal la start. Cu butonul manual de pe pistolet poți regla timpul de creștere și de descreștere. Dacă apeși butonul, curentul urcă lent sau rapid până la maximul setat — pornește lin, vârful subțire al electrodului este cruțat. Dacă eliberezi, curentul coboară controlat, până la oprirea efectivă. nu se stinge brusc, ci umple craterul final — niciun început de fisură la capătul cusăturii.