Metale refractare și speciale
, , tantal, Niobiu și cobalt – materiale pentru condiții extreme
AI generated Metalele refractare precum , , tantalul și niobiul se topesc doar la temperaturi extrem de ridicate. Împreună cu cobaltul acoperă nișe: filamente incandescente, cuptoare de temperatură înaltă, electronică și protecție împotriva uzurii. Sunt scumpe, greu de sudat și cer cunoștințe de specialitate.
Metalele refractare sunt extremiștii din tabelul periodic. se topește abia la 3422 °C – cel mai înalt punct de topire dintre toate metalele –, la 2623 °C, și tantalul se află de asemenea cu mult peste 2400 °C. Știi din filamentul becului incandescent și din la sudarea TIG-, din cuptoarele de înaltă temperatură, tantalul din electronică (condensatoare), niobul din supraconductori și turbine.
nu aparține metalelor refractare, dar aparține metalelor speciale pe care le întâlnești în practică: Ca bază a aliajelor Stellite, servește la protecția împotriva uzurii. Depunerile de Stellite protejează scaunele de supape, muchiile de tăiere și sculele de măcinat împotriva abraziunii – aplicate prin sudare de depunere sau pulverizare cu plasmă.
De ce sunt aceste materiale atât de greu de sudat? Trei motive. În primul rând, fragilizarea: Metalele refractare devin fragile la temperatură ridicată în prezența oxigenului și azotului – și formează oxizi fragili care descompun limitele de granulație. Prin urmare, este posibilă doar sub un perfect sau în vid. În al doilea rând, recristalizarea: La , granulația din se mărește, iar și își pierd astfel – dintr-un fir tenace devine o componentă sticloasă și casantă. În al treilea rând, prețul: Aceste metale sunt scumpe, erorile sunt scumpe, iar procedeele (fascicul de electroni, vid) sunt tehnici speciale.
În practică, întâlnești aceste materiale la de obicei doar indirect – ca în pistolul tău TIG sau ca acoperire Stellite pe care o repari. directă a componentelor din sau molibden rămâne rezervată specialiștilor cu tehnica fasciculului de electroni sau a vidului.