Dezoxidare

Mecanism fizico-chimic de acțiune

În oțelul lichid, oxigenul este dizolvat atomic. La solidificare, solubilitatea oxigenului scade brusc. Oxigenul vrea să iasă ca gaz sau se combină cu fierul formând oxid de fier. Ambele dăunează cusăturii. La dezoxidare se adaugă elemente cu afinitate mai mare pentru oxigen, cum ar fi siliciul, manganul sau aluminiul. Aceste elemente leagă oxigenul imediat sub formă de oxizi solizi sau lichizi. Oxizii, având densitate mai mică, urcă la suprafață și sunt îndepărtați ca zgrură. Astfel, în oțel rămâne aproape deloc oxigen liber.

Relevanță metalurgică și riscuri la sudare

Fără o dezoxidare adecvată, la solidificare se formează bule de gaz. Acești pori slăbesc cusătura și pot duce la scurgeri. În același timp, se formează incluziuni dure, fragile de oxid, care acționează ca crestături și reduc tenacitatea. La solicitări dinamice, astfel de cusături cedează prematur. Prea mult dezoxidant este, de asemenea, dăunător: excesul de siliciu sau mangan deplasează structura spre o duritate mai mare și poate favoriza fisurile la cald.

Practică de atelier și instrucțiuni

Practicienii aleg materialul de adaos în funcție de materialul de bază și de suprafață. Pentru oțel nealiat se folosește sârmă sau electrod cu suficient mangan și siliciu (de ex. G3Si1 cu 1,5 % Mn și 0,8 % Si). Pentru table ruginite sau cu calamină, se mărește proporția de dezoxidant sau se curăță mecanic marginile înainte. Zgura trebuie îndepărtată complet după fiecare trecere, pentru a nu include oxizi.