Duritate
Duritatea este rezistența unui material la pătrunderea unui alt corp. La oțeluri se măsoară de obicei în HRC (Rockwell) sau HB (Brinell). Duritatea apare prin carbon plus tratament termic (călire + revenire).
Mecanism fizico-chimic de acțiune
Duritatea nu este altceva decât rezistența la un corp care vrea să pătrundă. La măsurare exact asta se face: Rockwell împinge un con de diamant și dă HRC, Brinell folosește o bilă pentru HB, Vickers o piramidă de diamant pentru HV. În oțel, duritatea vine de la faptul că la carbonul rămâne blocat în rețea și o tensionează. Acesta este . La asta se adaugă dure, care stau în structura mai moale ca pietrișul în beton. Fără carbon nu se întărește nimic, poți căli până fierbe apa.
Relevanță metalurgică și riscuri la sudare
Duritatea și se opun una celeilalte. Ce devine mai dur, devine mai fragil, mereu. La sudare nu vrei duritate, dar o primești: ca vârf de duritate în . În practică, o valoare în jur de 350 HV este considerată limita peste care devine neplăcut. Invers, prea moale este la fel de rău. O zonă înmuiată cedează sub sarcină, iar la o unealtă tăișul se îndoaie pur și simplu.
Practică în atelier și instrucțiuni de lucru
Măsoară, nu estima. Pentru testul rapid ajunge pila: dacă prinde, oțelul este moale, dacă alunecă, este dur. Pentru cifre care se pot nota, ia aparatul de duritate și măsoară lângă cusătură, nu în mijloc. Dacă s-a întărit prea tare, ajută sau . Și întreabă mereu ce scară se folosește. HRC, HB și HV nu se convertesc din cap, iar cine o face totuși vorbește despre cifre care nu există.