Viteză critică de răcire
Viteza critică de răcire este rata minimă la care un material este răcit pentru a forma o structură martensitică și a evita fazele controlate de difuzie, cum ar fi perlita sau bainita. Aceasta influențează duritatea și deformabilitatea materialului.
Mecanism fizico-chimic de acțiune
Viteza critică de răcire se referă la rata la care un material este răcit pentru a forma o structură martensitică. La o răcire prea lentă, se formează faze controlate de difuzie, cum ar fi perlita sau bainita. La o răcire mai rapidă, materialul rămâne în stare martensitică și dezvoltă duritate ridicată.
Relevanță metalurgică și riscuri la sudare
O răcire prea rapidă poate duce la o martensită sticloasă, ceea ce reduce tenacitatea materialului și crește riscul de fisuri. O răcire prea lentă poate duce la faze controlate de difuzie, cum ar fi perlita sau bainita, ceea ce reduce duritatea și deformabilitatea.
Practică în atelier și instrucțiuni de lucru
Pentru a obține o viteză de răcire optimă, trebuie respectate următoarele valori: La oțelurile cu conținut ridicat de carbon (de ex. HSS), răcirea trebuie să fie rapidă pentru a obține o stare martensitică. La oțelurile cu conținut scăzut de carbon (de ex. oțel austenitic), răcirea trebuie să fie mai lentă pentru a evita fazele controlate de difuzie. Viteza exactă depinde de proprietățile specifice ale materialului și de rezistența dorită a cusăturii de sudură.