Întărire prin suprafață de separație a fazelor
Întărirea prin suprafață de separație a fazelor crește rezistența la deformare plastică prin granițe coerente sau semicoerente între faze, care îngreunează dislocațiile. Acest lucru este tipic pentru sistemele de aliaje bifazice.
Mecanism fizico-chimic de acțiune
Întărirea prin suprafață de separație a fazelor apare atunci când în interiorul unui metal se întâlnesc diferite faze (de exemplu, structură cristalină sau compoziție chimică). Aceste granițe pot fi coerente sau semicoerente și împiedică alunecarea dislocațiilor. Aceasta duce la o creștere a rezistenței la deformare plastică.
Relevanță metalurgică și riscuri la sudare
Această întărire poate duce, la formarea cusăturii de sudură, la duritate crescută și ductilitate redusă, ceea ce crește riscul de fisuri. În special în sistemele de aliaje bifazice, cum ar fi structurile martensitice sau feritic-austenitice, acest efect este deosebit de pronunțat. Un conținut prea mare de duritate poate face cusătura mai vulnerabilă la fisuri la cald și rupere.
Practică în atelier și instrucțiuni de lucru
Pentru a minimiza întărirea prin suprafață de separație a fazelor, trebuie luate următoarele măsuri:
• Controlul timpului de topire: Un timp prea scurt de topire poate duce la deformare incompletă și duritate crescută.
• Reglarea vitezei de răcire: O răcire rapidă poate forma granițe coerente, în timp ce o răcire lentă produce granițe semicoerente. Viteza optimă de răcire depinde de metalul specific și de proprietățile dorite.
• Utilizarea unor metode de sudare adecvate: La procedeele de sudare care întăresc puternic, cum ar fi TIG sau MIG, deformarea și răcirea trebuie controlate cu atenție pentru a obține o distribuție uniformă a durității.
• Tratament post-sudare: Un tratament post-sudare, cum ar fi normalizarea sau călirea revenită, poate reduce duritatea și crește ductilitatea, pentru a evita apariția fisurilor.