Duritate scleroscopică
Duritatea scleroscopică măsoară duritatea elastică a unui material prin măsurarea înălțimii de recul a unui ciocan cu vârf de diamant. O înălțime de recul mai mare înseamnă o duritate mai mică.
Mecanism fizico-chimic de acțiune
Un ciocan cu cădere cu vârf de diamant este aruncat de la o înălțime fixă pe probă. Energia căderii este parțial transformată în mișcare și parțial în deformarea probei. Înălțimea de recul depinde de proprietățile elastice ale probei: cu cât materialul este mai dur, cu atât ciocanul sare mai sus.
Relevanță metalurgică și riscuri la sudare
Duritatea scleroscopică oferă un indicator al durității elastice a materialului. La un grad de duritate prea mare, materialul poate fi predispus la fisuri și ruperi, în timp ce un grad prea mic poate duce la deformare plastică. În domeniul sudurii, este important ca duritatea în stare rece să nu fie prea mare, pentru a preveni fisurile.
Practică în atelier și instrucțiuni de lucru
Pentru un grad de duritate scleroscopică precis, ciocanul cu cădere este aruncat de la o înălțime de 10 cm. Înălțimea de recul este măsurată și comparată cu un tabel de comparație a durității. Un material tipic precum oțelul ar trebui să aibă un grad de duritate între 45 și 60 HRC. La valori neobișnuit de mari sau mici, parametrii de sudare trebuie verificați pentru a evita fisurile sau deformările plastice.