Încercarea statică de duritate
Încercarea statică de duritate măsoară rezistența unui material prin aplicarea continuă a sarcinilor, fără șoc sau lovitură. Se efectuează cu metode precum Brinell, Vickers și Rockwell.
Mecanism de acțiune fizico-chimic
Încercarea statică de duritate se referă la procedee în care o sarcină continuă este aplicată pe materialul de testat. Aceasta poate fi realizată printr-un șoc sau o lovitură (procedee dinamice) sau printr-o aplicare continuă a forței (procedee statice). Cele mai cunoscute metode statice de duritate sunt Brinell, Vickers și Rockwell.
Relevanță metalurgică și riscuri la sudare
Duritatea unui material este un factor important pentru proprietățile sale mecanice, cum ar fi tenacitatea și deformabilitatea. O duritate prea mare poate duce la ruperi sau fisuri, în timp ce o duritate prea mică face materialul deformabil. La cusătura de sudură, este esențial să se asigure duritatea corectă pentru a realiza o îmbinare stabilă și sigură.
Practică de atelier și instrucțiuni de lucru
Pentru a verifica duritatea statică a unui material, se folosește un aparat special de testare. La încercarea Brinell, o bilă grea de oțel este apăsată pe material și se măsoară dimensiunea impresiunii rezultate. La încercarea Vickers, se folosește un penetrator piramidal, iar la Rockwell, se aplică o sarcină specială pe material și se măsoară adâncimea impresiunii. Rezultatele sunt exprimate în valori de duritate (de ex. HB pentru Brinell, HV pentru Vickers, HR pentru Rockwell).