Rupere transcristalină
Ruperea transcristalină este o fisură care nu urmează granițele de cristal și duce la pori fini. Aceasta crește tenacitatea materialului.
Mecanism fizico-chimic de acțiune
Fractura transcristalină apare atunci când fisura traversează materialul și nu urmează granițele de cristal. Aceasta duce la formarea de pori fini, iar granulația materialului este mărită.
Relevanță metalurgică & riscuri la sudare
O fractură transcristalină poate duce la o tenacitate crescută, ceea ce poate fi pozitiv în anumite aplicații. Totuși, poate duce și la pori fini și o granulație mărită, care fac materialul mai susceptibil la fisuri. Acest lucru poate cauza probleme, în special la solicitări mecanice ridicate.
Practică în atelier & instrucțiuni de lucru
Pentru a minimiza fractura transcristalină, este important să asiguri o răcire atentă a sudurii. Acest lucru se poate face folosind apă de răcire sau gaze de răcire speciale. Viteza de răcire trebuie setată astfel încât structura să nu se răcească prea repede (ceea ce duce la martensit sticlos) și nici prea lent (ceea ce duce la o granulație mărită). Un timp optim de răcire de 10 până la 20 de secunde este adesea recomandat, în funcție de materialul specific.